ACTUAL
Colaborare cu schimb de experiență între Serviciului Medical de Urgență din Letonia (NMPD) și CNAMUP
La data de 5 decembrie 2022, IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a participat la o conferință în format on-line cu colegii
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, asupra unui bărbat cu cetățenie română și R.
Volumul consumului de gaze naturale în luna noiembrie curent a constituit 63,1 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 55,5 % mai puțin în comparație
Mai multe subiecte ce țin de evaluarea riscurilor de corupție au fost discutate în cadrul unei conferințe internaționale tematice, organizate de Agenția
Ministerul Afacerilor Interne pune accent deosebit pe formarea profesională a angajaților, în vederea asigurării protecției și siguranței acestora, dar
Discuții aprinse au avut loc joi seara în cadrul emisiunii ”Morari.Live” de la postul de televiziune N4. Bloggerul Ion Harghel și analistul politic Corneliu
Un autocar care se îndrepta spre Franța a fost supus unui control, la intrare în Austria dinspre Ungaria, care a durat 10 ore și în urma căruia polițiștii
O minoră de 15 ani din orașul Tiraspol dispărută încă în data de 01 decembrie a fost găsită moartă de milițienii din regiune. Descoperirea șocantă a avut
Procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție împreună cu Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și ofițerii din cadrul Direcției Regionale
Epopeea Mariei Olari cu ofițerii de investigații nu s-a încheiat. De această dată, unul dintre cei prezenți s-a așezat pe patul din casa activistei pentru
Activitsta Maria Olar, s-a trezit cu mascații la ușă în această dimineață. Ea numește „bandiți” procurorii și polițiștii, care au venit în
Doi bărbați de 29 și, respectiv, 32 de ani, membri ai unei grupări infracționale, au fost reținuți pentru 72 de ore fiind suspectați de șantaj.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.