ACTUAL
Directorul interimar al Serviciului Vamal, dl Viorel Doagă a efectuat o vizită de monitorizare la punctul de trecere Otaci-Moghiliov-Podolsk, în comun
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în cadrul sistemelor sale informaționale, evidența înscrierilor despre activitățile contribuabilului se efectuează
Ofițerii CNA și procurorii au reținut-o pe șefa fostei Direcții generale asistență socială și protecția familiei Bălți în dosarul în care este cercetată
Polițiștii de frontieră în comun cu funcționarii vamali din cadrul Aeroport Internațional Chișinău au efectuat controlul de specialitate al bagajelor pasagerilor
Pe masa Maiei Sandu, președintele Republicii Moldova, a ajuns o notă informativă despre existența unui grup de Telegram în care polițiștii discută și fac
La 20 iunie 2024, urmare a acțiunilor efectuate în cadrul unei cauze penalepornite pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari (art.
Noul Cod Vamal vine să simplifice și mai mult interacțiunile operatorilor economici cu serviciul vamal. Aceștia pot beneficia de statutul de expeditor/destinatar
Polițiștii de patrulare au stopat un tânăr de 20 ani, la volanul unui BMW, care se deplasa cu 147 km/h prin localitatea Halahora de Sus din raionul Briceni.
Un adolescent de 17 ani a fost reținut de polițiștii de la Botanica, fiind suspectat de pungășie. Acesta a sustras din ghiozdanul unei femei de 50 de ani
În contextul informațiilor apărute în presă cu privire la presupusele deversări ale sistemului de canalizare a orașului Bender în râul Nistru, Ministerul
Serviciul Fiscal de Stat informează că, termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul II al anului curent este data de 25 iunie 2024.
Activitatea infracțională a unei grupări specializate în cultivarea și comercializarea drogurilor pe teritoriul orașului Florești a fost destructurată

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.