ACTUAL
Procuratura raionului Fălești anunță despre pronunțarea la 01 octombrie 2024 a unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 49 de ani din raionul Nisporeni
Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința a unui bărbat
Mai mulți părinți care au ales să-și transfere copii la studii în școli cu un număr mai mare de 50 de elevi vor primi lunar alocații financiare în valoare
La Muzeul Literaturii Române din Chișinău a fost inaugurată miercuri, 2 octombrie, expoziția „Scriitorii și Glebus Sainciuc”. Evenimentul cultural a fost
Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a acreditat observatori internaționali, a confirmat jurnaliști și a aprobat un mesaj de
Autoritățile atenționează cetățenii despre o nouă schemă de escrocherie prin care anumite persoane se prezintă fals drept angajați ai Companiei Naționale
În luna septembrie, zilnic la numărul de urgență 112 sunt înregistrate până la 20 de solicitări cu referire la cazurile de escrocherie, comunică MOLDPRES.
Pe parcursul săptămânii trecute, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 110 pacienți cu urgențe toxice, dintre care 69 au acuzat intoxicații cu
Cancelaria de Stat a solicitat poliției să investigheze cazul de vandalizare a picturii murale „Visul Olimpic”, instalarea fără autorizare a unor bannere
Cei șapte bărbați, reținuți în martie 2023 pentru pregătirea dezordinilor în masă, au fost condamnați de magistrații Judecătoriei Chișinău la închisoare
Doi tineri de 19 și 21 ani, originari din raionul Fălești, sunt cercetați penal fiind suspectați de răpirea unui Nissan în Stăuceni. Poliția a fost sesizată
Poliția a atenționat cetățenii să evite deplasările în contextul ploilor puternice. Oamenii legii au avertizat că există riscul ca în unele zone să cadă

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.