ACTUAL
Treizeci și trei de solicitări au fost recepționate de autorități pe parcursul nopții pentru pomparea apei din gospodăriile afectate de inundații.
Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, de ploi torențiale și instabilitate atmosferică, din cursul zilei de 14 septembrie, la numărul unic de urgență
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de mulțumire pentru toți cei care s-au implicat la lichidarea consecințelor ploilor abundente din ziua de sâmbătă
Salvatorii au efectuat peste 300 de misiuni de ajutorarea a oamenilor, deblocare a drumurilor și defrișare a arborilor care prezintă pericol pentru siguranța cetățenilor.
Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI /SPIA/, de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări și atenționări în adresa cetățenilor, pentru a preveni riscurile asociate intoxicațiilor
Judecătoria Chișinău a pronunțat recent sentința de condamnare a unei tinere acuzată de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în legătură cu obținerea
Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate în comun cu cei ai Direcției urmărire penală a INI, sub conducerea PCCOCS, au reținut un bărbat
Directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale, Elena Țîbîrnă, în contextul vizitelor în teritoriu a membrilor Guvernului și conducătorilor
Parlamentul Republicii Moldova găzduiește o expoziție de pictură cu genericul „Moldova Europeană în viziunea tinerilor pictori”, semnată de elevii Școlii
Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal au desfășurat, sub conducerea PCCOCS, mai multe percheziții, atât în municipiul
Un Centru Universitar de Instruire și Reabilitare Medicală a fost inaugurat astăzi la Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) al Universității de

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.