Reguli noi privind inspecția tehnică a vehiculelor. Mașinile cu vârsta de până la 10 ani vor fi supuse testării o dată la doi ani
Mașinile personale, mai noi de 10 ani, vor fi supuse testării tehnice o dată la doi ani, și nu în fiecare an cum este în prezent. Noua regulă se conține
sinteza.org
Grădinița de copii din comuna Geamăna înregistrează economii semnificative printr-un sistem inovator de încălzire cu biomasă
Autoritățile locale din comuna Geamăna, raionul Anenii Noi, au reușit să realizeze economii financiare considerabile pentru încălzirea grădiniței „Licurici”
sinteza.org
Un bărbat acuzat de insolvabilitate intenționată a ajuns pe banca acuzaților
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată dosarul penal ce vizează administratorul unei Societăți cu
sinteza.org
Agenția Servicii Publice facilitează declararea beneficiarilor efectivi pentru companii și organizații
Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că, urmare a consultărilor între autoritățile de profil, că toate persoanele juridice, întreprinzătorii individuali
sinteza.org
VIDEO// Trei bărbați au fost reținuți, fiind bănuiți de șantajarea unui om de afaceri
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea a trei bărbați bănuiți de șantajarea cu $400.
sinteza.org
30 decembrie 2024 – ultima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în anul curent, ultima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare este data de 30 decembrie 2024.
sinteza.org
Condamnați la închisoare pentru că au forțat un bărbat să muncească în gospodăria lor pe parcursul unui an
Procuratura raionului Edineț anunță că printr-o sentință recentă a Judecătoriei Edineț, sediul Central, doi soți au fost condamnați pentru munca forțată (art.
sinteza.org
Pe 18-19 decembrie, traficul rutier va fi restricționat pe anumite tronsoane de drum, pentru desfășurarea filmărilor unui serial
Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) anunţă că, în perioada 18-19 decembrie 2024, traficul rutier va fi restricționat temporar pe anumite tronsoane
sinteza.org
ANSP informează despre situația epidemiologică prin infecțiile respiratorii
Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2
sinteza.org
În ajunul sărbătorilor, ANSA vine cu recomandări la procurarea şi consumul peștelui sau produselor pescărești
Peștele se află în topul alimentelor preferate de către consumatori, or, în meniul de sărbători se va regăsi neapărat o rețetă din pește sau din derivatele acestuia.
sinteza.org
Trimis pe banca acuzaților tânărul, care a provocat accidentul rutier de la Strășeni
Procuratura raionului Strășeni a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a tânărului în vârstă de 22
sinteza.org
În bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de peste 40000 mil. lei
Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în 11 luni ale anului 2024, în bugetul asigurărilor sociale de stat
sinteza.org