Moldovenii au cheltuit mai puțin gaz în ianuarie 2025 față de perioada similară a anului trecut
Volumul consumului de gaze naturale în luna ianuarie 2025 a constituit 135,5 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 12,3% mai puțin în comparație cu aceeași
sinteza.org
Serviciul Vamal raportează încasări de peste 762,6 milioane de lei în perioada 3 – 9 februarie 2025
În perioada 3 – 9 februarie 2025, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 762,6 milioane de lei, iar de la începutul anului
sinteza.org
 Un lot comercial de suplimente alimentare a fost depistat în cadrul controlului vamal
Un lot comercial de suplimente alimentare, depistat în cadrul controlului vamal. Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Sculeni, după ce
sinteza.org
A fost aprobat noul formular al Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care cauzează poluarea mediului
Serviciul Fiscal de Stat informează despre aprobarea noului formular al Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează
sinteza.org
O femeie a fost condamnată pentru trafic de influență pretins asupra procurorilor și judecătorilor
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut o femeie vinovată de comiterea infracțiunii de trafic de influență, în dosarul documentat de ofițerii
sinteza.org
Servicii electronice CNAS – soluții eficiente şi rapide pentru gestionarea plăților la BASS
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează plătitorii de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) despre disponibilitatea
sinteza.org
VIDEO// Maia Sandu: „Reforma justiției, afectată de stoparea finanțării USAID”
Procesul de vetting este afectat de decizia SUA de stopare a finanțărilor externe prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID)”.
sinteza.org
În Moldova vor fi construite două parcuri fotovoltaice cu o capacitate de 50 şi 40 MW
Până la finele anului 2025 în Republica Moldova vor fi construite două centrale electrice fotovoltaice mari care vor mări puterea totală instalată a surselor
sinteza.org
Locatarii blocurilor vor beneficia de distribuție orizontală și contoare individuale la căldură
Locatarii blocurilor multietajate vor beneficia de o distribuție orizontală a căldurii, iar blocurile vor fi dotate cu contoare individuale pentru a avea
sinteza.org
Comisia de Evaluare a Judecătorilor anunță că își desfășoară activitatea în regim obișnuit
În lumina unor interpretări apărute în spațiul public, Comisia de Evaluare a Judecătorilor anunță că își desfășoară activitatea în regim obișnuit, conform
sinteza.org
Procuratura s-a autosesizat în cazul decesului unei persoane aflate în custodia poliției
Procuratura mun.Chișinău, Oficiul Râșcani informează că la data de 06 februarie 2025 s-a autosesizat în legătură cu decesul unui bărbat în incinta Inspectoratului
sinteza.org
Ambasada Republicii Moldova în Grecia îndeamnă cetățenii să evite deplasările în mai multe porturi de pe insula Santorini
Ambasada Republicii Moldova în Grecia îndeamnă cetățenii să evite deplasările neesențiale în porturile Ammoudi, Armeni, Kourfou, şi Fira de pe insula Santorini
sinteza.org