ACTUAL
Tânărul care apare în imagine este căutat de angajații poliției, acesta fiind suspectat de comiterea mai multor furturi a grilelor de fontă și a capacelor
Organizația Mondială a Sănătății continuă să sprijine Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova în desfășurarea instruirilor
Prim-ministrul în exercițiu, Aureliu Ciocoi, a avut astăzi o întrevedere cu E.S. ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko. În cadrul ședinței, premierul
Şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, a avut o întrevedere de lucru cu ataşatul
Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru înşelăciune, după ce a fost depistat de poliţişti în haine preoţeşti mergând de Bobotează la mai multe
Cu puțin timp în urmă a avut loc o ședință a fermierilor cu reprezentanții MADRM și Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, în cadrul
Un tânăr de 31 de ani dintr-o localitate din Dondușeni, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat de un consătean. Suspectul, un alt tânăr
Accident pe strada Sfatul Ţării, cea pe care de astăzi se permite circulaţia publică pe un tronson anterior închis de ani buni. O Toyota Camry care a ieşit
Google a amenințat că își va retrage motorul de căutare din Australia din cauza unei legi care ar urma să oblige compania de tehnologie să plătească producătorii
Doi bărbați cu vârstele de 29 și 32 de ani, au fost identificați și conduși la Inspectorat de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului
În actuala componență a Legislativului Republicii Moldova sunt 26 de deputate, inclusiv Președintele forului legislativ. Astfel, aproape fiecare al patrulea
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) vine cu informații în legătură cu autorizarea și recepționarea vaccinurilor anti-Covid-19.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.