ACTUAL
Un adolescent, în vârstă de 16 ani, a fost lovit de un troleibuz, în timp ce traversa strada regulamentar. Impactul s-a produs în această dimineață, în
Ieri vă anunţam despre gestul discutabil al unui autointitulat influencer din Moldova, care şi-a dat foc maşinii sale pe un câmp, într-un soi de tentativă
Pe data de 26 ianuarie curent, întru contracararea situației accidentare și combaterea transportului de călători în regim ,, Taxi” de către angajații inspectoratului
Ziua de 27 ianuarie este una cu o încărcătură aparte – Ziua în care aducem omagiu milioanelor de victime ale Holocaustului – teribila crimă generată și
„Cam acest nivel de prostie, invidie și frustrare are acest domn care de ani de zile nu încape de prezența companiei imas pe piața Republicii Moldova”
Locuitorii municipiului Chișinău au raportat de la începutul anului 501 de probleme prin intermediul platformei on-line de sesizări eu.chisinau.
Încă o victimă a exploziei de la Sîngerei, unde după două ore de căutări, salvatorii au găsit și au scos de sub dărâmăturile casei corpul neînsuflețit
Renato Usatîi se arată convins de faptul că Palatul lui Putin de pe țărmul Mării Negre nu ar costa 1 miliard de dolari. Aceste declarații au fost făcute
Explozie în orașul Sângerei. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, explozia
Alte 546 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 6 cazuri sunt de import (2-Ucraina
Elevii cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani din cele șase țări ale Parteneriatului Estic, inclusiv Republica Moldova, care doresc să-și aprofundeze cunoștințele
100 și 2 500 de euro atât au scos din buzunar doi conaționali care și-au perfectat permise de conducere neveridice prin intermediul unor persoane necunoscute.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.