POLITIC
Alexandru Adam a fost prezentat oficial astăzi în funcția de director al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în cadrul unei ședințe la care
În perioada 07–11 iulie 2025, o delegație a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Centrului
Procuratura Generală a Republicii Moldova găzduiește, în perioada 30 iunie – 29 august 2025, un stagiu de practică desfășurat de o studentă la Facultatea
Aneta Gonța, vicepreședinta Consiliului Audiovizualului (CA), a participat la două evenimente internaționale legate de evoluțiile din sectorul media, desfășurate
Lidera partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a lansat un mesaj video dur la adresa actualei guvernări și a dependenței economice a Republicii Moldova
Mișcarea Alternativa Națională (MAN), parte a Blocului ALTERNATIVA, contestă acțiunile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), acuzându-l că a început
Blocul Împreună a luat act de decizia conducerii fostului nostru partener, partidul LOC, de a se retrage din proiectul politic comun, se arată într-o declarație a formațiunii.
Partidul Republican „Inima Moldovei” se declară revoltat de „comportamentul ilegal al preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care, sfidând statutul
Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova reamintește tuturor solicitanților de viză că sunt obligați să declare toate numele de utilizator
Fostul prim-ministru și lider al PLDM, Vlad Filat, susține că președinta Maia Sandu își construiește propria platformă electorală, distinctă de Partidul
Liga Orașelor și Comunelor (LOC) a anunțat oficial, printr-un comunicat de presă, retragerea sa din Blocul Politic „ÎMPREUNĂ”, acuzând lipsa de transparență
Câțiva activiști au organizat o manifestație pașnică în Istanbul, în apropierea Consulatului Republicii Moldova, exprimându-și sprijinul față de bașcana

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.