POLITIC
„Trădare de țară”, așa a calificat Guvernul R. Moldova așa-zisul congres al blocului „Pobeda” de la Moscova, convocat de către fugarul condamnat penal Ilan Șor.
Anul 2025 a marcat al nouălea an consecutiv în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut posibilitatea să redirecționeze
Ion Popa, primarul din localitatea Negureni, a devenit ținta unor amenințări după ce a publicat pe rețelele de socializare un mesaj critic la adresa candidaturii
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, într-o adresare către Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova, a cerut dezvăluirea
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la ceremonia festivă de absolvire a promoției 2025 a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”
Fostul deputat Alexandru Slusari trage un semnal de alarmă privind situația agricolă gravă din raionul Ștefan Vodă, unde seceta și arșița au compromis
Deputatul PAS Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, a declarat că salariul mediu în municipiul Chișinău este de aproximativ 1.
Două runde de instruiri privind impozitarea activelor virtuale au fost organizate pentru angajații de la Fisc și Ministerul Finanțelor, la sfârșitul lunii
Victoria Furtună, lidera Partidului Moldova Mare, lansează un nou atac dur la adresa guvernării PAS și a oficialilor europeni, într-un clip video publicat
Zeci de microbuze și autobuze vor claxona miercuri, 9 iulie, în fața Guvernului Republicii Moldova, într-un protest organizat de Asociația Patronală a
Republica Moldova se confruntă cu o scădere dramatică a populației. Datele publicate de Biroul Național de Statistică (BNS) arată că, la 1 ianuarie 2025
Activiștii Partidului “Inima Moldovei” au „redenumit” Consiliul Audiovizualului, numindu-l Consiliul Cenzurii PAS. Aceștia au anunțat că vor dizolva organul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.