POLITIC
Liderul Partidului Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu, consideră că după mesajele deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Olesea Stamate
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat marți două localități din raionul Leova – Borogani și Tomai. Șeful statului a discutat cu
Deputata PAS Olesea Stamate explică necesitatea înaintării a 9 cereri de ridicare e imunităţii pentru deputatul Ilan Şor. Potrivit ei, fiecare cerere conţine
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale, scrisorile de acreditare a patru noi ambasadori în țara noastră.
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, aruncă noi săgeţi în direcţia reprezentanţilor actualei guvernări. Edilul spune că una dintre cauzele ambuteiajelor infernale
Un sondaj realizat recent de „CBS Research”, împreună cu IDIS „Viitorul” și IPRI din București, România, scotea la iveală faptul că Partidul ȘOR și-a dublat
Imunizarea cetățenilor cu vaccin anti-COVID expirat trebuie să fie obiectul unei investigații din partea organului de urmărire penală, a declarat vicepreședintele
PSRM rămâne o echipă solidă și închegată, care va promova și în continuare o politică orientată spre schimbarea calitativă a vieții oamenilor și dezvoltarea țării.
Pe 11 noiembrie, anul curent, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Stamate, declara prompt în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra”
Cu toții suntem egali dar unii sunt mai egali ca alții. Reprezentanții guvernării își fac propriul târg, doar să nu meargă la cele organizate de municipalitate.
Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și ex-ministrul Justiției în Guvernul Sandu, Olesea Stamate, se arată împotriva scoaterii Partidului
Uniunea Europeană a debursat cele 60 de milioane de euro pentru a ajuta cetățenii Republicii Moldova să facă față creșterii prețurilor la gaze și pentru

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.