POLITIC
Deputații Partidului „ȘOR” și ai Partidului Comuniștilor au organizat o acțiune de protest la Parlament, împotriva marșului LGBT, programat să se desfășoare
Ministrul Apărării în guvernul PAS, Anatolie Nosatîi şi ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, E.S. Tomasz Kobzdej, care a fost însoțit de atașatul
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o convorbire telefonică cu omologul său ungar, Victor Orban. Discuția s-a axat prioritar pe consolidarea procesului
Moldova este gata să accepte toate condiţiile pentru a obţine statutul de ţară-candidat de aderare la Uniunea Europeană. O spune preşedintele Parlamentului Igor Grosu.
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, acuză actuala guvernare că vrea să închidă magazinele sociale, deschise la inițiativa sa, iar astfel să lipsească oamenii
Fostul ministru de externe al R. Moldova, Tudor Ulianovschi, a fost desemnat unul din Directorii Consiliului /Board-ului SEIA (Asociația Americană a Industriei
Actuala putere PAS își va bate joc de acest popor atât timp, cât cetățenii Republicii Moldova vor răbda și vor plânge. Declarația a fost făcută de către
Un fost susținător PAS, Gheorghe Petic, a adus critici dure la adresa deputaților majorității parlamentate. Într-un live pe rețelele de socializare, acesta
Alexandr Odințov, președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal, a ținut un discurs în cadrul protestului din fața Parlamentului
Statul nu se grăbește să asigure un trai decent pentru populație și condiții mai bune pentru o viață fără sărăcie. Concluzia se conține în răspunsul dat
Actualul Președinte al Parlamentului și șeful Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, este supărat pe moldovenii care și-au permis să stea
Prim-ministra Natalia Gavrilița a discutat cu premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa. Oficialii au vorbit despre situația din Republica Moldova

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.