POLITIC
După ce a stat o lună și jumătate în izolator, iar apoi – mai puțin de o lună – în arest la domiciliu, fostul deputat Sergiu Sârbu a fost eliberat
Serviciul Fiscal de Stat invită agenții economici din raionul Anenii Noi, care activează în domeniul agricol, la o întrevedere cu conducerea autorității
Parlamentul îl comemorează pe fostul Președinte al Legislativului, Alexandru Moșanu. O expoziție comemorativă, prilejuită de 90 de ani de la nașterea fostului
Centrul Național Anticorupție (CNA) a prezentat raportul de activitate pentru anul 2021. La ședință au participat membrii Comisiei juridice, numiri și
Inițiativa legislativă privind plafonarea comisioanelor achitate de Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM) la operațiunile efectuate prin intermediul cardurilor
În premieră, începând cu 18 iulie 2022, furnizorii de servicii media audiovizuale de televiziune care dețin licență de emisie eliberată de Consiliul Audiovizuale
Prim-ministra Natalia Gavrilița a solicitat Băncii Mondiale acordarea unei finanțări nerambursabile flexibile, necesare pentru a susține populația în perioada
Deși s-a lăudat pe Facebook că au făcut ce au promis și oamenii au fost receptivi, binevoitori și cu multă atitudine, se pare că deputatul PAS Viorel Barda
Comisia economie, buget și finanțe a extins termenul de depunere a dosarelor la concursul deschis pentru selectarea candidaților la funcția de consilier
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a ajuns cu raportul de activitate și la Telenești. După un an de la alegerile parlamentare anticipate, deputații
Așa cum profesorii și studenții au aflat din presă despre așa-numita reformă a nvățământului superior, așa și noi, cetățenii Moldovei aflăm din mass-media
PCRM: Cine totuși vinde Republica Moldova? Maia Sandu își ascunde complexele în spatele sloganurilor
În spatele sloganurilor, Maia Sandu încearcă să-și ascundă complexele psihologice profunde și lipsa totală de libertate în luarea deciziilor.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.