POLITIC
Apa din robinete ar putea să dispară de la toți consumatorii timp de câteva ore pe zi. Ministerul Mediului a recomandat ca operatorii care furnizează serviciul
Fostul deputat PLDM, Tudor Deliu, a declarat că este o greșeală fatală a celor din PAS că au ajuns să-și numească în funcții persoane loiale și din rândul rudelor.
Autorii proiectului au propus ca coeficientul de indexare a pensiilor să constituie valoarea medie a creșterii prețurilor de consum din ultimele trei luni.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, promite cetățenilor țării majorări de salarii, pensii, dar și compensații, odată cu începerea sezonului rece a
Vineri, 22 iulie, membrii Consiliului Audiovizualului și cei ai Consiliului pentru egalitate au participat la o ședință comună, în timpul unei vizite la sediul CPEDAE.
Platforma DA se declară îngrijorată cu privire la modul de implementare a inițiativei Guvernului cu privire la asigurarea cetățenilor cu lemne de foc pentru
Deputatul PAS, președintele comisiei securitate națională, Lilian Carp, speră că Doru Petruți va fi anchetat în dosarul inițiat împotriva finanțării iegale
Investițiile din Republica Moldova din acest an sunt în scădere, iar de această scădere este de vină nu altcineva decât PAS. Despre aceasta a scris pe
Aflat în disperare din cauza problemelor social-economice din țară și a scăderii dramatice a susținerii din partea cetățenilor, regimul de la guvernare
După ce s-a aflat că, Partidul „Șor” a achitat 200 de mii de dolari lui Filip Kirkorov pentru a cânta în cadrul unui concert la Chișinău, dar așa și nu
Ministrul Afacerilor Interne a audiat raportul sumar de activitate al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) al IGP pentru 6 luni ale anului 2022.
Potrivit surselor Deschide.MD, în cadrul perchezițiilor din această dimineață, procurorii au ridicat mai multe tablete, hard-discuri, agende și alte înscrisuri

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.