POLITIC
Ministra Afacerilor Interne (MAI), Ana Revenco, este mândră de polițiști, care timp de șapte luni își fac datoria în mod exemplar față de cetățeni.
Republica Moldova este expusă riscurilor multiple privind abuzul copiilor în mediul online – fenomen ce victimizează tot mai mulți copii iar tehnologizarea
Moldova se confruntă cu criză energetică. Autoritățile fac apel ca cetățenii să economisească energia electrică. Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii
Ieri au avut loc primele consultări între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidul “Congresul Civic”. Pe finalul întrevederii, liderul
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut marți acordarea de puteri sporite forțelor de ordine pentru a reprima protestele de stradă, despre
Secretarul de Stat al MEC Adriana Cazacu a participat la cea de-a 9-a Conferință ministerială pentru mediu ,,Un mediu pentru Europa”, care s-a desfășurat
Eugeniu Rurac, procurorul cu mașină de lux din cadrul Procuraturii Anticorupție, a primit indicații directe de la Maia Sandu să obțină, prin orice mijloace
În perioada 10-18 octombrie 2022, o misiune a Băncii Mondiale se află în vizită de lucru în Republica Moldova, având drept scop lansarea unui nou proiect
Începând de astăzi, țara noastră va primi integral energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan. Despre acest lucru a anunțat vicepremierul Andrei
Conducerea Serviciului Vamal a avut o întrevedere cu Directorul Programului USAID ,,Reforme Instituționale și Structurale în Moldova ” (MISRA), Domnul
În contextul ultimelor evenimente care au avut loc în Chișinău, în urma protestelor organizate de Partidul Șor, Maia Sandu a venit cu un mesaj de mulțumire
Perspectivele de consolidare a dialogului politic bilateral au fost analizate în cadrul întrevederii dintre prim-ministra Natalia Gavrilița și Președinta

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.