POLITIC
Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova și liderul partidului ”Renaștere”, Vasile Bolea, a declarat în cadrul unei emisiuni la care a participat despre
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a participat, pe 22 ianuarie, la o serie de evenimente care au marcat începutul Săptămânii comemorări victimelor Holocaustului
Una dintre prioritățile asumate de către PAS în campania electorală a fost reformarea sistemului public de sănătate. Însă ceea ce trebuia să se numească
Comisia Electorală Centrală a stabilit, pentru data de 19 mai 2024, alegeri locale noi pentru funcția de primar în satul Sagaidac, raionul Cimișlia.
Părintele Jesús Silva Castignani, un preot al Arhiepiscopiei Madridului, Spania, a pus sub semnul întrebării spiritualitatea care guvernează Forumul Economic
Pe parcursul anul 2023, au fost înaintate în Parlament pentru examinare 490 de acte normative. 85 % dintre acestea au fost examinate și aprobate de Parlament.
Consilierul local Roxana Iliescu îi solicită preşedintei Moldovei să refuze acest cadou “otrăvit”, care a fost instituit în mod dubios. Mai exact, aleşii
Critici dure în adresa deciziei Curții Constituționale, care, în premieră pentru istoria Republicii Moldova, a refuzat validarea mandatului de deputat
Procuratura Generală, condusă de către Ion Munteanu, procuror general interimar, a restituit plângerea penală privind pretinsa infracțiune săvârșită de
Primarul General Ion Ceban face un apel către cetățeni, invitându-i să semneze o petiție importantă ce vizează redistribuirea corectă a contribuțiilor locale.
PLDM cere conducerii PAS în frunte cu Maia Sandu să nu compromită parcursul european al țării și să refuze la ideea organizării unui referendum în ziua
În perioada 22-26 ianuarie, deputații BCS Vlad Batrîncea, Adela Răileanu și Constantin Starîș se află la Strasbourg unde participă la sesiunea de iarnă

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.