POLITIC
Șefa statului Maia Sandu a îndemnat cetățenii Republicii Moldova, care au și cetățenie europeană, să participe la alegerile europarlamentare care vor avea
Ofițerii CNA efectuează percheziții în cadrul unui dosar de corupție și fals în acte publice, în cadrul căruia sunt cercetate acțiunile ilicite ale unor
Centrul Național Anticorupție raportează mai multe operațiuni, soldate cu percheziții și rețineri în dosare de corupție care au vizat domeniile sănătate
Natalia Parasca, președinta partidului „Renaștere”, critică propunerile recente ale lui Andrei Spînu, menționând că soluțiile acestuia pentru Căile Ferate
Astăzi, reprezentanții blocului „Victorie”, s-au adunat în fața instanței de judecată din sectorul Buiucani pentru a-și exprima susținerea față de Guvernatorul
Vlad Filat, fost prim-ministru și actualul lider al PLDM, spune că presa a jucat și continuă să joace un rol important în viața lui. Declarația a fost
În perioada 3-6 iunie 2024, Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, împreună cu șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, colonelul
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, au descins săptămâna trecută, cu 30 de percheziții domiciliare
Un grup de deputați din majoritatea parlamentară și din opoziție efectuează o vizită de studiu în Statele Unite ale Americii. Din componența delegației
Pe parcursul lunii mai, în plenul Parlamentului au fost votate 40 de proiecte de acte normative. Potrivit datelor statistice, 14 inițiative legislative
Într-o atmosferă plină de veselie și bucurie, parcul de distracții OrheiLand și-a redeschis porțile, atrăgând părinți, copii și tineri dornici de distracție și relaxare.
Republica Moldova va putea solicita altor state acordarea protecției pentru indicațiile geografice și denumirile de origine. Parlamentul a ratificat, astăzi

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.