POLITIC
Proiectul de lege care reglementează conținutul fișei cu date de securitate privind pericolele și riscurile substanțelor și amestecurilor chimice importate
O nouă lege care va asigura standarde înalte de sănătate animală și de sănătate publică a fost adoptată de deputați în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului.
Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până la data de 31 decembrie 2026. Un PROIECT de lege care prevede
Cadrul normativ aferent protecției datelor cu caracter personal este armonizat cu legislația Uniunii Europene. PROIECTUL de lege privind protecția datelor
Premierul Dorin Recean întreprinde, astăzi, o vizită de lucru în raionul Ocnița. Șeful Guvernului va discuta cu cetățenii și va avea o întrevedere cu reprezentanții
Candidata pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, Natalia Morari, a adus critici dure la adresa guvernului în cadrul unei emisiuni, subliniind
SA Energocom va continua să livreze gaze naturale către Moldovagaz și în luna august. Conform condițiilor contractuale, luna viitoare ar urma să fie vândute
Inspectoratul Militar al Ministerului Apărării a organizat o campanie de informare privind prevenirea corupției și consolidarea integrității în instituția
În cadrul emisiunii СоловьевLive, deputatul moldovean Marina Tauber a vorbit despre situația politică actuală din țară și planurile blocului „
Candidata pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, Natalia Morari, a făcut o declarație în cadrul unei emisiuni, subliniind angajamentul său
Astăzi, în cadrul unui briefing la Parlament, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare BCS, Vlad Bătrîncea a anunțat la că
În cadrul ședinței de astăzi, 23 iulie 2024, Comisia Electorală Centrală a autorizat efectuarea a două sondaje de opinie privind preferințele politice

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.