POLITIC
Respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului, combaterea pandemiei, libera circulație între cele două maluri și asigurarea securității în regiune
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost ieri în vizită de lucru în raionul Călărași, unde a discutat cu reprezentanții autorităților publice
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încheiat procedura de control a averii pe numele lui Denis Guzun, judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, în această dimineață, o întrevedere cu reprezentanții Parlamentului European, aflați într-o vizită
Șapte imobile, șapte terenuri de pământ, un automobil și venituri de sute de mii de lei. Această avere a declarat candidatul PAS la alegerile parlamentare
Primarul de Bălți, Renato Usatîi, președintele Blocului electoral ”Renato Usatîi”, și-a cumpărat în acest an un autoturism nou de model BMW X5, fabricat
Deputații PSRM au elaborat un proiect de lege privind alocarea unei indemnizații unice în valoare de 1000 de lei, toamna, pentru pensionari și alți beneficiari
Astăzi, 25 mai, fostul președinte al Republicii Moldova și actualul președinte PCRM, Vladimir Voronin, își sărbătorește ziua de naștere.
Ministerul de Externe propune membrilor diasporei să fie voluntari la parlamentarele anticipate. O declarație în acest sens a fost făcută de Aureliu Ciocoi
Liderul PSRM, Igor Dodon, l-a felicitat pe cel de-al treilea președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu ocazia zilei de naștere.
Andrian Candu s-a arătat deranjat într-un live pe pagina sa de Facebook pe faptul că nici Președinția, nici președintele Maia Sandu, nu a venit cu vreo
Andrian Candu, liderul partidului Pro Moldova, a venit cu o reacție după explicațiile Natei Albot privind acuzațiile aduse de către Gheorghe Cavcaliuc.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.