OPINII
În anumite domenii în cadrul actului de guvernare lucrurile au degradat esențial și vizibil. Revin la cazul Horus. Au trecut peste 14 zile după anularea
Penuria de combustibil se răspândește în întreaga lume și afectează economia globală, amenințănd în același timp cu recesiuni și un nou val de inflație.
Japonia a impus sancțiuni președintelui consiliului de administrație al Silovîie Mașinî, Alexei Mordașov. Între timp, unii deputați PAS se întrec în populism
TEXTUL NU A SUFERIT MODIFICĂRI REDACȚIONALE, IAR OPINIA APARȚINE EXCLUSIV AUTORULUI. REDACȚIA NU POARTĂ RĂSPUNDERE PENTRU OPINIILE EXPRIMATE ÎN TEXT.
În cadrul dezbaterilor de astăzi de la agenția de presă IPN pe subiectul comasării universităților, Vladimir Odnostalco, deputat din Fracțiunea Blocului
În contextul în care Dumitru Robu a anunţat că intenţionează să participe la concursul privind funcţia de procuror general, avocatul Ion Dron susţine că
TEXTUL NU A SUFERIT MODIFICĂRI REDACȚIONALE, IAR OPINIA APARȚINE EXCLUSIV FOSTULUI MINISTRUL AL EDUCAȚIEI – CORNELIU POPOVICI. REDACȚIA NU POARTĂ
Procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea dura între 10 și 15 ani, dacă sunt implementate toate reformele impuse.
UE a oferit Republicii Moldova o sansa sa iasa din mocirla in care sta de zeci de ani de zile dupa independenta, insa UE iti arata doar calea, iti da cadrul
În prezent posesorii de autoturisme achită sub formă de impozite și taxe 11,53 lei, pentru fiecare litru de Benzină procurat. Această sumă este cu 2,66
Bloggerul Eugen Luchianiuc, se arată revoltat pe faptul că la Bruxelles au ajuns șeful CNA – Iulian Rusu, Ministrul Justiției –
Mult stimată prim-ministră Natalia Gavriliță, cu toate că nu am studiat economia la Harvard, totuși am studiat Economia în Republica Coreea, stat care

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.