LIFESTYLE
De-alungul timpului, au existat mai multe citate amuzante spuse de mari personalități ale lumii. De la scriitori și muzicanți, până la unii dintre cei
Pe 9 iulie 1982, pictorul şi decoratorul şomer de 31 de ani, Michael Fagan, a pătruns în Palatul Buckingham şi a ajuns în dormitorul Reginei Elisabeta a II-a.
Afirmațiile sunt puternice. De ce? Pentru că spunând, auzind sau scriind o afirmație puternică, o manifeşti în creierul tău din nou și din nou până când
Fericirea în cuplu este greu de atins şi depinde, de cele mai multe ori, şi de compatibilitatea dintre parteneri, întrucât, potrivit astrologilor, atunci
Brittany Jacobs, o femeie de 26 de ani din SUA, suferă de o condiţie medicală rară: are două vagine, iar despre acest lucru a aflat în momentul în care
Din punct de vedere astrologic, luna septembrie nu este cea mai bună lună pentru asumarea unor riscuri, ci pentru luarea unor măsurilor de precauţie.
Deși toată lumea a auzit de Cartea Recordurilor, nu mulți sunt cei care știu cum a apărut aceasta și cine a venit cu ideea de a înregistra toate aceste recorduri.
Cu toții am auzit de Netflix, un serviciu online care permite clienților să vizioneze o întreagă colecție de titluri premiate (seriale TV, filme, documentare
Actorul american Ed Asner a murit duminică, la vârsta de 91 de ani. El este în primul rând cunoscut pentru rolul său premiat cu Emmy,
Multe zodii sunt preocupate în această zi de muncă și de venituri, altele însă își îndreaptă atenția mai mult spre relațiile cu ceilalți.
Multe dintre zodii vor avea o zi foarte bună, înconjurate de familie și prieteni, pe când alțele vor fi nevoite să își regândească planul și să o ia de la capăt.
Ce gândesc pisicile despre oameni, de ce miaună şi de ce reacţionează toate la sunetul „pis-pis-pis“
De când pisicile au început să fie domesticite, acum aproximativ 9.500 de ani, oamenii s-au îndrăgostit de adorabilele feline, iar acum, în multe case

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.