EXTERN
Cehia a decretat sâmbătă, 23 decembrie, zi națională de doliu după ce un bărbat înarmat a ucis 14 persoane și a rănit alte 25, într-un atac armat la o
Parlamentul bulgar a adoptat mai multe amendamente constituţionale, ce vizează, printre altele, restrângerea prerogativelor preşedintelui ţării, Rumen
Liderul populist din Serbia și-a consolidat puterea, deși OSCE a raportat mai multe nereguli pe parcursul alegerilor. Serbia este țară cu statut de „candidat”
Donald Trump, candidatul cu cele mai mari şanse la nominalizarea republicanilor pentru Casa Albă, a declarat marţi că nu a citit niciodată
Senatul francez a adoptat marţi seara cu majoritate de voturi un controversat proiect de lege privind controlul imigraţiei, rezultat dintr-un acord între
Într-un acord cu SUA, Google trebuie să plătească 700 de milioane de dolari. Google a fost de acord să plătească 700 de milioane de dolari și să permită
Tema sensibilă a reformei politicii UE privind migraţia ajunge la noi negocieri dificile între eurodeputaţi şi reprezentanţii statelor membre în încercarea
A avut loc o nouă erupție vulcanică în Islanda. O erupţie vulcanică, a patra în trei ani, a început luni seară în Islanda, într-o zonă în care activitatea
Victoria partidului lui Aleksandar Vucic a fost confirmată la alegerile anticipate din Serbia, în ciuda neregulilor descoperite de observatori.
Statele membre UE sunt în întârziere cu îndeplinirea obiectivelor de bază privind modificările climatice şi fără politici mai puternice de reducere a emisiilor
Olaf Scholz a anunțat că a făcut COVID-19 printr-o postare pe X. Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat luni că a făcut COVID-19 şi că în zilele următoare
Inundațiile din Australia au evacuat sute de persoane. Peste 200 de persoane au fost evacuate în cursul nopţii de duminică spre luni în nord-estul Australiei

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.