EXTERN
La aproape o jumătate de an de la oficializarea ieșirii din Uniunea Europeană a Regatului Unit, regretele se adună pentru unii dintre votanții Brexitului
La gala premiilor Oscar de anul acesta, artiştii nominalizaţi şi însoţitorii lor nu vor fi nevoiţi să poarte măşti sanitare în faţa camerelor de filmare.
Ducesa Kate Middleton (39 de ani) a devenit cel mai comentat personaj, după funerariile prințului Philip. Nu doar pentru ținuta impecabilă, cu care a stârnit
Șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borell, anunța ieri că peste 150.000 de militari ruşi au fost comasaţi la frontiera Ucrainei şi în Crimeea anexată.
Imaginile disperării vin din India, unde mii de oameni s-au grăbit să plece din capitala New Delhi înainte de reimpunerea carantinei. Muncitorii veniți
Uniunea Europeană va trimite 651.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 către țările balcanice care nu fac parte din blocul comunitar, relatează DPA.
Pentru prima dată în istoria lor de patru decenii, Verzii germani au anunțat un candidat pentru funcția de cancelar. La alegerile din luna septembrie
Tribunalul Argeș a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a agenților de poliție Daniel Drăghici și Ilie Florea, acuzați în cazul morții inginerului
În Statele Unite ale Americii este așteptat cu nerăbdare verdictul dat în cazul polițistului care l-a omorât pe George Floyd, după o intervenție în forță.
Un cetăţean rus, încarcerat în Germania din luna ianuarie, este suspectat că a pregătit asasinarea unui opozant cecen stabilit în această ţară, a anunţat
Armata rusă a anunţat luni că a ucis „circa 200 de luptători” în Siria în cursul unui bombardament aerian asupra unei baze adăpostind „
Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului anti-COVID19 de la AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un risc crescut de tromboză, a declarat

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.