Unsprezece suspecţi în cazul uciderii președintelui din Haiti au fost arestaţi pe teritoriul ambasadei Taiwanului
Taiwanul a anunţat vineri că 11 suspecţi căutaţi în ancheta asupra asasinării preşedintelui Republicii Haiti, Jovenel Moise, au intrat prin efracţie în
sinteza.org
UE pregătește sfârșitul mașinilor diesel și pe benzină. Până când vor mai putea fi produse
Autoturismele diesel şi pe benzină şi-au trăit viaţa, iar viitorul este al celor electrice. Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero
sinteza.org
FOTO// Flacăra olimpică a sosit la Tokyo. Ceremonie discretă și tristă pe un stadion gol și pe o vreme ploioasă
Flacăra olimpică a sosit vineri la Tokyo pentru o ceremonie pe un stadion gol, a doua zi după ce autorităţile japoneze şi organizatorii au decis să interzică
sinteza.org
UE propune Rusiei discuții privind recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare
Rusia a autorizat până acum patru vaccinuri anti-COVID-19, însă nicUniunea Europeană a propus Rusiei să discute împreună despre o potenţială recunoaştere
sinteza.org
Portugalia cere certificat de vaccinare sau test negativ clienţilor hotelurilor şi restaurantelor
Începând de vineri, în Portugalia,  persoanele care doresc să cazeze la hoteluri sau să ia masa în incinta restaurantelor în regiunile cele mai afectate
sinteza.org
Peste 3,5 milioane de brazilieni nu au mai revenit la centrele medicale pentru a doua doză de vaccin
Peste 3,5 milioane de brazilieni nu s-au mai prezentat la data programată pentru a primi a doua doză de vaccin anti-COVID-19, a informat miercuri Ministerul
sinteza.org
Parlamentul European a votat din nou pentru intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen
Parlamentul European a adoptat joi Raportul anual privind funcţionarea spaţiului Schengen. Rezoluţia reiterează poziţia cunoscută a PE privind aderarea
sinteza.org
Un site de ştiri de opoziţie a fost blocat, iar redactorul-şef a fost arestat
Autorităţile belaruse au anunţat joi că au blocat accesul la Naşa Niva, una din principalele instituţii media online de opoziţie, care la rândul său a
sinteza.org
Armenia cere ajutorul Federației Ruse. Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan s-a adresat lui Vladimir Putin
Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a cerut miercuri sprijin preşedintelui rus Vladimir Putin pe fondul tensiunilor în curs cu Azerbaidjanul, transmite
sinteza.org
Cazurile de COVID au explodat în mai multe țări din lume. În Marea Britanie, creștere de patru ori de la începutul lui iunie
Numărul de infectări cu COVID-19 a explodat în mai multe țări din lume. În Marea Britanie cazurile au crescut de patru ori de la începutul lunii iunie
sinteza.org
O barcă cu turiști s-a scufundat în Turcia. Un copil de 2 ani s-a înecat
Un copil de 2 ani a murit şi doi adulţi au avut nevoie de spitalizare după scufundarea unei bărci turistice într-o stațiune de pe litoralul sud-vestic al Turciei.
sinteza.org
Starea de alertă, prelungită cu alte 30 de zile în România. Unele restricții, modificate
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a cerut ca starea de alertă să fie prelungită cu alte 30 de zile în România, începând cu data de 12
sinteza.org