EXTERN
Un nou front rece ar putea să se deschidă în tensiunile politice dintre Uniunea Europeană și Rusia pe tema energiei. De data aceasta în Arctica, scrie
Liderii UE l-au criticat pe primul-ministru Sloveniei după ce acesta a postat o teorie a conspirației antisemită pe Twitter privind o delegație a UE a
Aproximativ 43.000 de persoane din Anglia au șanse să fi primi în mod eronat rezultate negative la COVID, din cauza din cauza unor erori de laborator.
Ungaria va primi tehnologie anul acesta pentru a produce vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V la o fabrică de pe teritoriul său, aflată în prezent în
Italia se pregătește pentru proteste, în condițiile în care de vineri toți lucrătorii vor fi obligați să prezinte un permis de sănătate pentru coronavirus
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a fost aleasă joi de Partidul Socialist (PS) să candideze la alegerile prezidenţiale din 2022, în prezent ea beneficiind
Viktor Briuhanov, care conducea centrala nucleară de la Cernobîl în momentul în care a avut dezastrul din 1986, a murit, miercuri, la vârsta de 84 de ani
Soldații din Coreea de Nord au făcut o demonstrație de forță în fața liderului lor suprem, Kim Jong Un. Aceștia s-au întrecut în demonstrații de forță
Poliţia norvegiană a arestat un danez de 37 de ani, suspectat a fi autorul unui atac cu arc şi săgeţi care a făcut cinci morţi şi doi răniţi miercuri la
Trendul este în creștere față de lunile precedente, arată un sondaj de opinie realizat de Inscop Research, în septembrie, și dat publicității acum.
Preşedintele Filipinelor Rodrigo Duterte a sugerat o modalitate de a ajunge la cei care ezită în continuare să se vaccineze cu serul anti-COVID-19, care
Compania de familie a fostului preşedinte american Donald Trump este în negocieri avansate cu firma investiţii CGI Merchant Group pentru a-i vinde drepturile

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.