EXTERN
Un studiu realizat de specialiști a scos în evidență faptul că cea mai mare parte a germanilor sunt de partea unor reguli mai dure pentru persoanele care
Deși este abia noiembrie, ninge ca în povești în România, pentru a doua zi consecutivă. A nins deja în zonele montane şi s-a aşternut și un strat consistent de zăpadă.
Guvernul belgian a demarat procedurile pentru a retrage licenţele tuturor profesioniştilor din sectorul medical care nu se vor vaccina împotriva maladiei
Un student la Fizică în vârstă de 89 de ani a obținut ceea ce și-a dorit încă din copilărie: să-și dea doctoratul. Luna trecută, medicul Manfred Steiner
Francois Hollande, fostul preşedinte al Franţei, este audiat miercuri ca martor în dosarul atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015. Fostul preşedinte
Autorităţile italiene au depistat un tânăr care s-a îmbogăţit din vânzarea de certificate de vaccinare false, o afacere la care s-a asociat cu piraţi informatici
Două grupuri mari de migranţi ar fi reuşit să treacă graniţa dintre Belarus şi Polonia, unde autorităţile poloneze au desfăşurat importante efective de
Ministerul Sănătăţii din Polonia a anunţat că medicii pot interveni în anumite situaţii pentru avorturi, după protestele din weekend. Astfel, medicii
Fotografia cu un sicriu gol și abandonat printre tomberoane, într-un oraș din Italia, a devenit virală pe rețelele de socializare. S-a întâmplat în orașul
O femeie din Australia a devenit milionară după ce a câștigat premiul loteriei vaccinării din această țară. Joanne Zhu, în vârstă de 25 de ani, s-a numărat
Agenţia de meteorologie din China a emis primul cod portocaliu de furtună de zăpadă din noul sezon rece, al doilea grad ca intensitate, în condițiile în
Răspândirea noului coronavirus şi a introdus obligativitatea certificatelor digitale COVID-19 pentru toţi angajaţii din sectorul public, informează Reuters.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.