EXTERN
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru Eurovision News că liderul rus, Vladimir Putin, va muri în curând, iar acest
Un elev în vârstă de 15 ani, care învață la o școală din Sectorul 6 al Capitalei, a fost descoperit inconștient, luni, după orele prânzului, în toaleta
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat decizia președintelui Trump de a introduce tarife universale la importuri, inclusiv pentru
VIDEO// Paros și Mykonos, două dintre cele mai populare insule din Grecia, înghițite de ape și noroi
Este dezastru în Grecia. Insula Paros este sub cod roşu de inundaţii şi ploi torenţiale. Dezastru este şi în Mykonos unde pompierii au fost nevoiţi să
Marine Le Pen și alți opt europarlamentari francezi au fost găsiți vinovați de deturnare de fonduri publice, într-un dosar cu un prejudiciu total de 2,9
Preşedintele american Donald Trump l-a avertizat duminică pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că, dacă va respinge acordul în discuţie asupra
Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 s-a produs vineri, 28 martie, în Myanmar, a anunțat Agenția de Supraveghere Geologică a Statelor Unite (USGS), relatează BBC.
Salvatorii încă îi caută pe cei patru soldați americani dispăruți în timpul unui exercițiu militar în Lituania, potrivit declarațiilor făcute miercuri
Președintele ales al Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, a depus astăzi jurământul pentru un nou mandat. „Pe 26 ianuarie, am trecut de o altă răscruce istorică.
Președintele Trump l-a criticat pe „starul de cinema de mâna a doua” George Clooney pentru apariția sa la „60 Minutes”, respingând interviul ca fiind o
Siguranța alegerilor prezidențiale din România ar putea impune o măsură radicală: închiderea temporară a platformei TikTok. Cel puțin aceasta este poziția
Scena geopolitică globală trece printr-una dintre cele mai tensionate faze din ultimele decenii. Proliferarea conflictelor armate, reapariția disputelor

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.