Țările pe care ar urma să le atace Vladimir Putin după Ucraina. Mărturia ministrului de externe al Marii Britanii
La 98 de zile de război, Vladimir Putin este pregătit să semneze un acord de pace cu Ucraina
Rusia este deschisă la negocieri cu Ucraina şi ar dori să semneze un acord de pace. Cel puţin, asta a declarat Valentina Matviyenko, preşedinta Consiliului
sinteza.org
Ambasada Italiei vine cu o reacție în contextul recentelor evenimente de la Chișinău
Italia renunță la certificatul COVID și PLF la intrarea în țară. Ce reguli rămân vigoare după 1 iunie
Autoritățile italiene au decis să elimine, de la 1 iunie, măsura obligatorie de prezentare la intrare în Italia a certificatului digital Covid, care să
sinteza.org
Captură record de metamfetamină. Peste un miliard de pastile confiscate
Captură record de metamfetamină. Peste un miliard de pastile confiscate
Peste un miliard de pastile de metamfetamină au fost confiscate anul trecut în Asia de Est şi de Sud-Est, în condiţiile în care în zonă se înregistrează
sinteza.org
Președintele ar putea fi anchetat pentru fraudă electorală
Turcia a fost condamnată la CEDO, pentru încălcarea drepturilor omului, în cazul preşedintelui filialei turce a Amnesty International
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Turcia pentru încălcarea drepturilor omului în cazul detenţiei arbitrare a preşedintelui
sinteza.org
Volodimir Zelenski: Situația în Donbas rămâne „extrem de dificilă”
Volodimir Zelenski: Situația în Donbas rămâne „extrem de dificilă”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că situația rămâne „extrem de dificilă”. „Cea mai grea” situație este în Severodonețk.
sinteza.org
Statele UE au aprobat al 6-lea pachet de sancțiuni față de Federația Rusă: 90 la sută din importurile petroliere, încetează până la sfârșitul anului
Statele UE au aprobat al 6-lea pachet de sancțiuni față de Federația Rusă: 90 la sută din importurile petroliere, încetează până la sfârșitul anului
Liderii Uniunii Europene s-au reunit luni în cadrul unui summit extraordinar pentru a decide dacă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei va include
sinteza.org
După două încercări eșuate, Petro Poroșenko a reușit să părăsească Ucraina
După două încercări eșuate, Petro Poroșenko a reușit să părăsească Ucraina
Petro Poroșenko, președintele Ucrainei între anii 2014 și 2019, a părăsit țara. Fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko a reușit, totuși, să ajungă
sinteza.org
UE negociază pentru achiziționarea în comun de vaccinuri și antivirale împotriva variolei maimuței
UE negociază pentru achiziționarea în comun de vaccinuri și antivirale împotriva variolei maimuței
Uniunea Europeană lucrează la un acord de achiziție comună de vaccinuri și antivirale împotriva variolei maimuței, în contextul în care cazurile de îmbolnăvire
sinteza.org
Kalush Orchestra a vândut trofeul Eurovision pentru 900 000 de dolari, în scopul de a strânge bani pentru ajutarea trupelor ucrainene
Kalush Orchestra a vândut trofeul Eurovision pentru 900 000 de dolari, în scopul de a strânge bani pentru ajutarea trupelor ucrainene
Kalush Orchestra, trupa ucraineană care a câștigat concursul Eurovision din acest an, și-a vândut trofeul pentru 900.000 de dolari, în scopul de a strânge
sinteza.org
Armata rusă a distrus aproape toate casele din Severodonețk. Zelenski: „Vor să ne ia totul”
Armata rusă a distrus aproape toate casele din Severodonețk. Zelenski: „Vor să ne ia totul”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de distrugeri masive provocate la Severodoneţk, cel mai mare oraş din Donbas, unde bombardamentele
sinteza.org
Ambasada Italiei vine cu o reacție în contextul recentelor evenimente de la Chișinău
Variola maimuței: Italia ia în calcul carantina și vaccinarea persoanelor cu risc de infectare
Pentru combaterea răspândirii infecției cu variola maimuței (MPX), Ministerul Sănătății din Italia a transmis că va lua în considerare posibilitatea vaccinării
sinteza.org
Fost consilierul al lui Putin, dezvăluie planurile liderului de la Kremlin. Ce spune despre Republica Moldova
Fost consilierul al lui Putin, dezvăluie planurile liderului de la Kremlin. Ce spune despre Republica Moldova
Corneliu Ciurea i-a reproșat fostului consilier al președintelui rus Andrei Illarionov că ne propune războiul, iar aceste idei nu sunt pentru Moldova.
sinteza.org