EXTERN
Preşedintele kazah a dat asigurări marţi că ţara sa îi va proteja pe ruşii care fug în Kazahstan pentru a scăpa de mobilizarea militară în curs în Rusia
Alegerile parlamentare din Italia au fost câştigate de extrema dreaptă. Liderul partidului Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, revendică poziţia de prim-ministru.
Duminică, 25 septembrie 2022, la 214 zile de la debutul războiului în țara vecină, urnele de vot sunt deschise pentru a treia zi. Au apărut chiar și primele
Elvețieni au votat favorabil la un referendum privind la creșterea vârstei de pensionare. Elveţienii au votat la limită în favoarea creşterii vârstei de
Polonia a precizat vineri că nu va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor, după ce unii tineri ruşi s-au grăbit spre
Miniştrii de externe ai Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt
Turcia a condamnat, miercuri, referendumurile de anexare „ilegitime” ale Rusiei în patru regiuni aflate sub controlul său în Ucraina, transmite news.
Finlanda va pregăti o „soluție națională” pentru a restricționa sau chiar bloca complet tranzitul „turiștilor ruși” pe teritoriul său, a anunțat miercuri
Mobilizarea militară parţială anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin va duce la o „enormă tragedie”, a denunţat miercuri cel mai important
Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au loc astăzi. Cinci tradiții marchează funeraliile britanice.
Companiile germane nu vor să părăsească Rusia. 80% din întreprinderile mijlocii sfidează sancțiunile
Companiile mijlocii din Germania nu vor să părăsească Rusia, în ciuda sancțiunilor. În timp ce marile multinaționale germane precum SAP au trebuit să cedeze
Comisia Europeană vrea să rețină 7,5 miliarde de euro pe fondul acuzațiilor de corupție și al preocupărilor legate de democrație. Comisia Europeană a recomandat

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.