ECONOMIC
Mărfurile și serviciile destinate implementării proiectului „Credite pentru conservarea energiei” vor beneficia de facilități fiscale și vamale.
Subdiviziunile de audit intern din cadrul administrației publice centrale vor fi restructurate Auditul intern ajută managerul entității publice prin evaluările
Serviciul Fiscal de Stat informează că, contribuabilii nu vor fi sancționați pentru situațiile în care nu și-au onorat obligațiile fiscale din motive de
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în lunile ianuarie-august 2023, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri
Rețelele de transport a gazelor din Republica Moldova vor fi operate de către Vestmoldtransgaz, deținută de Transgaz România și BERD. O decizie în acest
Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre, săptămâna trecută, în valoare de peste 1 milion de lei pe bunuri în baza
Dezvoltarea unui sistem performant de achiziții publice – este principiul de bază promovat prin intermediul Programului național de dezvoltare a sistemului
Lista punctelor vamale de trecere a produselor petroliere importate pe cale rutieră, feroviară și navală, se extinde. În acest sens, Cabinetul de miniștri
În perioada 21 – 27 august 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 777,8 milioane de lei, iar de la începutul anului curent
Biroul Național de Statistică a anunțat rezultatele cercetării anuale „Câștigurile salariale și costul forței de muncă în anul 2022”: Câștigul salarial
Republica Moldova va participa la Programul „Europa Digitală”, în cadrul căruia va avea acces la finanțare pe poziție de egalitate cu statele membre UE.
Republica Moldova va contracta un împrumut de 5 milioane de euro pentru a susține dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Comisia politică externă

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.