ECONOMIC
Guvernul a transferat 24,5 milioane de lei în conturile a 556 de companii – compensații pentru energia electrică consumată în lunile ianuarie, februarie
Compensațiile monetare la încălzire pentru luna martie vor putea fi ridicate de moldoveni începând cu ziua de astăzi. Transferul va fi realizat prin sistemului
50 de tineri sportivi vor primi burse pe parcursul anului 2025 din partea Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.
Organizațiile societății civile vor primi suport financiar pentru a implementa, în parteneriat cu autoritățile publice locale, inițiative de promovare
Conducerea Ministerului Finanțelor, reprezentată de ministra Victoria Belous și secretara de stat Cristina Ixari, a participat la conferința dedicată Zilei
Începând cu 1 aprilie 2025, persoanele cu migrene, pneumonie, bronșită, diabet zaharat și hipertensiune arterială vor beneficia de noi medicamente compensate
Peste 144 de mii de persoane au achitat, în primul trimestru al anului curent, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în primele trei luni ale anului 2025, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
Exporturile în Statele Unite, care în ultimii doi ani s-au dublat, riscă să intre în regres, dă de înțeles analistul economic Veaceslav Ioniță.
Oficiul Fălești al Procuraturii Bălți anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată o cauză penală în privința unei femei
Procesul de indexare a pensiilor și majorare a alocațiilor este efectuat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, din oficiu, fără depunerea cererilor
Începând cu 1 aprilie 2025 intră în vigoare noua lege privind efectuarea decontărilor în numerar, care aduce modificări pentru persoanele fizice și juridice

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.