Aproximativ 30 de percheziții au loc astăzi în mai multe localități din Republica Moldova, într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor din fonduri externe. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar prejudiciul preliminar este estimat la peste 14,5 milioane de lei, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), acțiunile sunt desfășurate de ofițerii instituției, în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție, și vizează mai mulți agenți economici și funcționari publici.Conform materialelor cauzei, începând cu anul 2020, reprezentantul unei companii specializate în proiectarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare ar fi pus la punct o schemă prin care anumite firme erau favorizate la licitațiile publice finanțate din fonduri externe.
Anchetatorii susțin că documentația tehnică și caietele de sarcini pentru achizițiile publice erau întocmite astfel încât cerințele tehnice să corespundă exclusiv produselor unui anumit furnizor. Potrivit CNA, aceste acțiuni ar fi fost coordonate în prealabil pentru ca licitațiile să fie câștigate de companii prestabilite.
În consecință, autoritățile contractante ar fi achiziționat materiale și echipamente la prețuri mai mari decât cele care ar fi rezultat în condițiile unei concurențe reale. Conform anchetatorilor, bugetul de stat și fondurile externe destinate implementării proiectelor de infrastructură în domeniul alimentării cu apă și canalizare ar fi fost prejudiciate în proporții deosebit de mari, valoarea estimată a prejudiciului fiind de 14.544.504,11 lei.În cadrul urmăririi penale sunt efectuate aproximativ 30 de percheziții pentru documentarea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.
Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolatorul CNA. Alte șapte persoane au fost recunoscute în calitate de bănuiți și sunt cercetate în stare de libertate.
Cercetările continuă.
Percheziții de amploare în Moldova într-un dosar de fraudare a fondurilor externe. Trei suspecți reținuți pentru un prejudiciu de 14,5 milioane de lei

