Site icon sinteza.org

Peste 25 de mii de apeluri înregistrate la Info CNAM în primele șase luni ale anului

Orarul consultațiilor profilactice gratuite din această săptămână

Serviciul telefonic Info CNAM al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a preluat în primele șase luni ale anului 2026 peste 25 de mii de apeluri din partea cetățenilor.

Cele mai frecvente solicitări au vizat modalitatea de încadrare în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), programarea la servicii de înaltă performanță, verificarea listei de așteptare la operațiile de cataractă și de protezare a aparatului locomotor, schimbarea medicului de familie și a instituției medico-sanitare primare.

Alte 34 de apeluri au avut caracter de reclamaţie. Plângerile parvenite se referă în mare parte la accesul şi calitatea serviciilor medicale acordate. Fiecare reclamație este examinată de specialiștii Serviciului telefonic Info CNAM, care contactează persoanele responsabile din cadrul instituțiilor medicale și farmaceutice contractate pentru clarificarea și soluționarea aspectelor semnalate.

În urma plângerilor depuse, specialiștii Serviciului telefonic Info CNAM contactează persoanele responsabile din cadrul instituţiilor medicale şi farmaceutice contractate, pentru a soluţiona problemele respective. În anumite situaţii ce ţin de acordarea serviciilor medicale, beneficiarul este contactat ulterior, pentru a i se aduce la cunoştinţă aspectele soluţionate.

Dacă soluționarea unui caz necesită examinare la fața locului, intervin reprezentanții CNAM, inclusiv cei din subdiviziunile teritoriale.

Cel mai mare volum de apeluri la Serviciul telefonic Info CNAM a fost înregistrat în primul trimestru al anului, perioadă în care are loc achitarea primei de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă.

La Info CNAM – 0 800 99999 cetățenii pot afla mai multe informaţii despre asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, cum să acceseze corect serviciile medicale incluse în Programul Unic al AOAM, medicamente și dispozitive medicale compensate, precum și despre alte drepturi și obligații în cadrul sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Serviciul telefonic activează de luni până vineri, în intervalul orelor 8:00-17:00, fără pauză de masă. Apelul este gratuit atât de pe telefon mobil, cât şi fix.

Exit mobile version