Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au deconspirat un grup infracțional format din patru bărbați și o femeie, cercetați acum penal pentru vânzarea drogurilor în Cahul și Cantemir.
Aceștia au fost reținuți după documentarea cumpărării, păstrării și vânzării substanțelor narcotice de către bănuiți, începând din februarie 2026. Cei cinci cu vârste cuprinse între 24 și 51 ani, iar femeia de 39 de ani este cercetată în calitate de lider al grupului infracțional.
Aceasta anterior a fost vizată într-un dosar penal de trafic de droguri. De asemenea, cel mai în vârstă membru al acestui grup infracțional a fost anterior cercetat penal pentru huliganism, viol și tâlhărie.
Urmarea a reținerii celor cinci bănuiți, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor penale și trimiterea dosarului în judecată (timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii).
Femeie de 39 de ani, suspectată că a condus un grup infracțional de trafic de droguri în Cahul și Cantemir. Cinci persoane au fost reținute

