Site icon sinteza.org

Șefa diplomației europene avertizează UE să nu cadă în „capcana” Rusiei privind negocierile pentru Ucraina

Șefa diplomației europene avertizează UE să nu cadă în „capcana” Rusiei privind negocierile pentru Ucraina

Kaja Kallas a avertizat că UE nu ar trebui să intre în „capcana” Rusiei prin discuții privind numirea unui mediator european pentru războiul din Ucraina.

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a avertizat joi că Uniunea Europeană nu ar trebui să cadă în „capcana” Rusiei de a dezbate numirea unui mediator european pentru războiul din Ucraina, în momentul în care UE trebuie să-şi demonstreze unitatea în faţa Moscovei, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. 

„Cred că aceasta este o capcană pe care Rusia vrea să ne-o întindă: să discutam despre cine vorbeşte cu ei, când ei deja aleg cine este potrivit şi cine nu”, a declarat Kallas, la sosirea la o reuniune informală a miniştrilor de externe ai UE la Limassol, Cipru.

„Să nu cădem în capcana asta. Negocierile sunt întotdeauna un efort de echipă”, a mai spus ea.

Pe de altă parte, şefa diplomaţiei europene a declarat joi că nu este în interesul nimănui ca războiul dintre Iran şi Statele Unite să continue, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump avertizează în legătură cu o reluare a ostilităţilor în cazul unui eşec al negocierilor.

„Ei se află, chiar în acest moment, în această zonă foarte periculoasă dintre război şi pace, şi nu este în interesul nimănui ca acest război să continue”, a subliniat Kallas.

Exit mobile version