Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a discutat cu reprezentanți ai societății civile, ai Agenției „Moldsilva” și ai Asociației Femeilor Silvicultoare despre modul de gestionare a speciei de salcâm și despre cum asigurăm o integrare echitabilă în culturile autohtone, în cadrul Programului Național de Împădurire. Pentru identificarea celor mai potrivite soluții în contextul condițiilor climatice actuale, au fost analizate exemple de bune practici din Slovacia, Turcia, România și Ungaria.
Dialogul s-a concentrat pe gestionarea corectă a salcâmului, precum și pe valorificarea acestuia din punct de vedere economic. Discuțiile au vizat, de asemenea, alegerea speciilor în funcție de tipul de teren, identificarea terenurilor potrivite pentru plantare și modul în care Ministerul Mediului poate ajusta modalitatea de împădurire.
Cei prezenți au subliniat importanța unei colaborări strânse între instituții și specialiști, pentru a asigura decizii coordonate și o gestionare eficientă a plantațiilor.
Programul Național de Împădurire prevede extinderea suprafețelor împădurite cu 145 de mii de hectare, iar ponderea salcâmului nu va depăși 15–20% din total, pentru a menține echilibrul ecologic și diversitatea pădurilor.

