Site icon sinteza.org

La Procuratura Generală s-a desfășurat ședința Consiliului coordonator al organelor de drept cu atribuții în domeniul combaterii traficului de ființe umane

La 26 martie 2026, la Procuratura Generală, s-a desfășurat ședința Consiliului coordonator al organelor de drept cu atribuții în domeniul combaterii traficului de ființe umane.

În cadrul ședinței s-a subliniat că traficul de ființe umane rămâne un fenomen de o gravitate deosebită, iar combaterea acestuia reprezintă o prioritate pentru instituțiile statului, inclusiv în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Totodată,  s-a menționat că traficul de ființe umane nu constituie doar o problemă de ordin transfrontalier, dar și una internă, care afectează direct cetățenii Republicii Moldova, în special copiii, femeile, persoanele cu dizabilități și alte categorii vulnerabile. A fost menționat că, pe lângă cazurile în care cetățeni ai Republicii Moldova sunt exploatați peste hotare, în ultima perioadă sunt identificate tot mai frecvent și cazuri de exploatare gravă pe teritoriul țării.

Participanții la ședință au atras atenția asupra unor cauze de rezonanță care relevă cruzimea fenomenului și necesitatea unui răspuns instituțional mai ferm, inclusiv pe segmentul exploatării prin muncă, exploatării persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate și exploatării sexuale a minorilor.

Un accent aparte a fost pus pe necesitatea îmbunătățirii identificării timpurii a victimelor și a investigării eficiente a cauzelor de trafic de ființe umane. S-a subliniat că orice întârziere sau neatenție în reacția instituțională afectează, în primul rând, copiii și persoanele vulnerabile.

În cadrul reuniunii au fost examinate subiecte ce țin de evoluția fenomenului, provocările de investigare, alinierea la obiectivele de aderare la Uniunea Europeană și consolidarea răspunsului instituțional în acest domeniu.

Procuratura Generală reafirmă angajamentul ferm de a susține acțiuni coordonate și eficiente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, protecția victimelor și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în asemenea infracțiuni.

Exit mobile version