Site icon sinteza.org

PSRM a cerut audierea conducerii ANRE, ANRCETI și CNPF privind salarizarea. PAS a respins inițiativa

Astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului, deputatul PSRM Adrian Lebedinschi a declarat că, deși au existat numeroase discuții privind salariile în cadrul ANRE, ANRCETI și CNPF, până în prezent nu există reglementări și mecanisme clare pentru stabilirea limitelor maxime de salarizare, nivelurile de remunerare fiind determinate în principal prin reglementări interne ale fiecărei instituții.

„Reieșind din faptul că, la 17 februarie 2025, Parlamentul a lansat o solicitare publică către aceste instituții, acestea urmând să prezinte până la 31 martie 2026 rapoarte privind evoluția cheltuielilor de personal pentru anii 2021–2025, precum și măsuri de eficientizare a acestora, solicităm audierea conducerii ANRE, ANRCETI și CNPF”, a menționat Lebedinschi.

Deputatul a subliniat că scopul audierilor este clarificarea măsurilor întreprinse pentru diminuarea cheltuielilor, în special a celor de salarizare, pentru a asigura o politică coerentă de salarizare, precum și acțiuni de revizuire și optimizare a cheltuielilor impuse.

Inițiativa PSRM a fost însă respinsă de majoritatea PAS.

Exit mobile version