La 18 februarie, Curtea de Apel Centru, a admis apelul declarat de procurorul în Procuratura Anticorupție, împotriva sentinței Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 16 mai 2024, prin care un polițist și complicele său au fost achitați pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă, casând integral sentința, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit căreia polițistului i-a fost aplicată pedeapsa în formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendare condiționată pe un termen de probă pe un termen de 3 ani, cu amendă în mărime de 210 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 7 ani.
Complicele acestuia a fost condamnat la 4 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei pe o perioadă de probă de 3 ani, cu amendă în mărime de 200 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de la 7 ani.
Mijloacele bănești în mărime de 6 000 de lei, au fost trecute în folosul statului.
Conform probelor acumulate de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție, s-a stabilit faptul că unul dintre inculpați, activând în calitate de ofițer de investigație al Serviciului Investigare Fraude Economice al Secției de Investigații Infracțiuni a Inspectoratului de poliție Hîncești al IGP al MAI, în noiembrie 2019, s-ar fi deplasat la domiciliul unui bărbat ce presta servicii de fabricare a confecțiilor metalice, comunicând-i că deține informații că acesta desfășoară activitate ilegală de întreprinzător. Pentru neatragerea acestuia la răspundere contravențională și pentru a tolera continuarea activității de întreprinzător în lipsa actelor permisive, inculpatul i-ar fi solicitat mijloace bănești ce nu i se cuvin, în sumă de 300 de euro.
Ulterior, bărbatul a fost contactat de cel de-al doilea inculpat, pentru a transmite suma anterior pretinsă de către polițist. Mijloacele bănești în mărime de 6 000 de lei, echivalent al sumei de 300 de euro au fost transmise sub controlul CNA.
La data de 16 mai 2024, instanța de fond a constatat că faptele imputate inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de corupere pasivă, dispunând achitarea acestora. Ne împărtășind soluția instanței de fond, procurorii au contestat sentința cu apel, iar Curtea de Apel Centru, în urma analizei probatoriului administrat, a rejudecat cauza, constatând aprecierea incorectă de către instanța de fond a stării de fapt în raport cu probele administrate de organul de urmărire penală. Curtea a reținut că probele prezentate sunt pertinente, concludente, utile și veridice, stabilind că vinovăția inculpaților este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil.
Decizia este executorie din momentul adoptării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în termen de două luni de la data comunicării deciziei motivate.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.








