Cooperarea cu partenerii europeni rămâne un element-cheie pentru modernizarea sistemului afacerilor interne și pentru furnizarea unor servicii mai sigure, profesioniste și orientate spre cetățeni.
În acest context, a avut loc ședința Comitetului Director al proiectului EU4Security Moldova, platformă de coordonare implementată de CEPOL și finanțată de Uniunea Europeană, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele obținute pe parcursul anului 2025, precum și etapele următoare ale proiectului.
Ministerul Afacerilor Interne este principalul beneficiar al proiectului, cu rezultate care contribuie direct la dezvoltarea capacităților instituționale. Unul dintre acestea este inaugurarea și operaționalizarea Laboratorului Cibernetic al Poliției, care permite identificarea mai rapidă a amenințărilor din spațiul digital, susține investigațiile și sprijină prevenirea infracțiunilor informatice.
De asemenea, platforma LEEd, funcțională în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare”, sprijină formarea profesională continuă a angajaților MAI, prin acces la instruiri moderne și schimb de bune practici. În paralel, sunt dezvoltate capacitățile angajaților în domeniul protecției datelor cu caracter personal în sistemul afacerilor interne.
Proiectul oferă sprijin pentru Punctul Național de Contact EMPACT, care facilitează cooperarea operațională și schimbul de informații în combaterea criminalității grave și organizate. Totodată, sunt dezvoltate capacitățile Unității de Informații privind Pasagerii (UIP) și cele de analiză prin utilizarea surselor deschise (OSINT), care contribuie la prevenirea riscurilor de securitate, inclusiv a celor transfrontaliere.
Un alt rezultat este inaugurarea noului sediu al Direcției Informații privind Pasagerii, care permite analiza în timp real a datelor despre pasageri, sprijină luarea rapidă a deciziilor și contribuie la călătorii mai sigure. Dotarea cu tehnologii digitale moderne susține prevenirea amenințărilor și protejarea frontierelor.
În cadrul ședinței, secretarul de stat al MAI, Alexandru Bejan, a subliniat rolul sprijinului european:
„Sprijinul Uniunii Europene, concretizat prin numeroase programe și proiecte, este vital pentru modernizarea Ministerului Afacerilor Interne și avansarea agendei noastre de reforme. Această solidaritate nu doar consolidează relațiile noastre, ci deschide și calea către un viitor european prosper pentru toți cetățenii Republicii Moldova.”
Rezultatele prezentate arată că proiectul EU4Security Moldova contribuie la alinierea MAI la acquis-ul Uniunii Europene, în special pe dimensiunea Capitolului 24 „Justiție, Libertate și Securitate”, la dezvoltarea infrastructurii IT și la creșterea nivelului de pregătire profesională, cu efecte directe asupra siguranței cetățenilor.
De menționat că proiectul, inițiat în anul 2023, a fost extins până în anul 2027, pentru a asigura continuitatea și fortificarea rezultatelor obținute.

