Ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, va efectua vineri, 6 februarie 2026, o vizită de lucru în Republica Moldova.
Vizita are drept obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale moldo-lituaniene, aprofundarea dialogului politic și reafirmarea sprijinului Republicii Lituania pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv în contextul evoluțiilor regionale și de securitate.
În cadrul vizitei, oficialul lituanian va avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, precum și cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi.
Conferința de presă comună, susținută de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și de ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, va avea loc vineri, 6 februarie 2026, între orele 12:35–12:55, în incinta Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

