Site icon sinteza.org

Deputatul Grigore Novac solicită protejarea drepturilor consumatorilor în contextul importului de motorină necalitativă

novak

În timpul dezbaterilor din Parlament privind inițiativa PSRM de a audia ministrul Energiei în legătură cu blackoutul, importul de motorină necalitativă și alte subiecte controversate, deputații PAS au încercat din nou să justifice rezultatele activității neprofesioniste a guvernării prin factori geopolitici, bombardamentele din țara vecină și condițiile meteo nefavorabile.

Deputatul PSRM, Grigore Novac, a intervenit cu o replică, subliniind că problemele ridicate de socialiști sunt grave și necesită soluții concrete.

„Domnule Marian, pot spune un singur lucru: bombardamentele nu au nicio legătură cu această situație. Probabil că ele au loc doar în imaginația dumneavoastră. Pentru că la benzinării se vinde motorină necalitativă, iar service-urile auto sunt pline de mașini venite pentru înlocuirea filtrelor, din cauza parafinei și a altor probleme”, a declarat deputatul.

Acesta a menționat că, în ultima perioadă, șoferii se plâng de calitatea inacceptabilă a motorinei, care provoacă defecțiuni ale automobilelor și afectează siguranța circulației rutiere. Totodată, deputatul a reamintit că, în anul 2022, autoritățile au modificat o hotărâre de Guvern, permițând să nu fie verificate produsele petroliere importate din Uniunea Europeană.

„Acum s-a demonstrat că aceste verificări erau necesare, pentru că oamenii au avut de suferit. O singură vizită la reparațiile auto costă mii de lei, bani pe care cetățenii sunt nevoiți să-i achite din propriul buzunar. Poate dumneavoastră dispuneți de asemenea sume, dar nu toți cetățenii”, a spus Grigore Novac.

Deputatul a subliniat necesitatea abrogării modificărilor din 2022, pentru a proteja drepturile consumatorilor și ale proprietarilor de automobile.

Exit mobile version