Ministerul Educației și Cercetării a fost sesizat de mai mulți părinți privind accesul pe teritoriul unei instituții școlare a unui creator de conținut online, care a publicat ulterior imagini video pe rețelele de socializare cu elevii în timpul lecțiilor.
Circumstanțele cazului sunt investigate împreună cu instituțiile abilitate, iar informații suplimentare vor fi comunicate după finalizarea verificărilor. Totodată, cazul va fi examinat la Consiliul de etică al direcţiei educație raionale.
MEC reamintește că accesul în instituțiile de învățământ este reglementat de prevederile regulamentelor de organizare și funcționare a acestora, elaborate în conformitate cu actele normative naționale din domeniul protecției copiilor. Orice tentativă de acces neautorizat trebuie sesizată imediat poliției.








