Bagajul de mână în avion ar putea deveni gratuit. Votul decisiv va fi dat de Parlamentul European

a hand holding a book ACTUAL

Bagajul de mână taxat suplimentar ar putea deveni în curând o practică de domeniul trecutului, inclusiv în cazul companiilor aeriene low-cost, după ce Parlamentul European a votat o primă decizie în acest sens. Inițiativa prevede că pasagerii vor avea dreptul să urce la bord cu trolere de mici dimensiuni fără costuri adiționale, dacă proiectul va fi aprobat și în etapa următoare. În plus, propunerea legislativă introduce măsuri menite să întărească protecția călătorilor, în special în situațiile în care zborurile sunt întârziate sau anulate, vizând o mai mare transparență și responsabilitate din partea companiilor aeriene.

Comisia pentru Transport și Turism (TRAN) din cadrul Parlamentul European a adoptat luni, 12 ianuarie, poziția legislativă a Parlamentului privind revizuirea drepturilor pasagerilor aerieni. Eurodeputații au respins propunerea statelor membre de majorare a pragurilor de întârziere pentru acordarea compensațiilor și au introdus explicit dreptul pasagerilor la un bagaj de cabină de dimensiuni standard, fără costuri suplimentare. Votul din comisia TRAN reprezintă reacția oficială a Parlamentului la poziția Consiliului adoptată în iunie 2025 și, procedural, conturează o „poziție de a doua lectură”, după ce negocierile interinstituționale începute în octombrie 2025 nu au dus la un acord. Potrivit comunicatului de presă, plenul Parlamentului urmează să se pronunțe în sesiunea din ianuarie, după ce textul a fost confirmat în comisie cu 36 de voturi pentru și două abțineri.

Dincolo de aspectele tehnice, dosarul a căpătat o miză politică mai largă, reflectând dezbaterea privind echilibrul dintre protecția consumatorilor și presiunile industriei aeriene, într-un context în care tarifele de bază sunt completate frecvent de venituri auxiliare din servicii precum bagajele, check-in-ul sau alegerea locurilor.

Pragul de trei ore întârziere, linia pentru compensații

Un punct central al votului din TRAN este menținerea structurii de bază a Regulamentului (CE) nr. 261/2004, care stabilește drepturile pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare, anulare sau întârzieri semnificative. Eurodeputații au respins propunerea Consiliului de a declanșa compensațiile la întârzieri mai mari, de patru până la șase ore, în funcție de distanță, și au cerut păstrarea pragului de peste trei ore.

Poziția comisiei menține și nivelurile actuale ale compensațiilor, indicate într-un interval de 300–600 de euro, în funcție de distanța zborului. Consiliul ar prefera un plafon inferior pentru zborurile lung-curier, de până la 500 de euro. În viziunea Parlamentului, revizuirea regulamentului trebuie să consolideze protecția pasagerilor și să evite diminuarea drepturilor existente, mai ales în cazul întârzierilor care generează pierderi semnificative de timp.

Această abordare se sprijină pe jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în special pe hotărârea din 19 noiembrie 2009 în cauzele Sturgeon și Böck, care a extins dreptul la compensație și pentru întârzieri de cel puțin trei ore, pe principiul tratamentului egal între pasagerii zborurilor anulate și cei ai zborurilor întârziate.

Regula clară privind bagajul de cabină gratuit

Cea mai vizibilă noutate pentru public este introducerea unei reguli explicite privind bagajul de mână. Comisia TRAN propune ca pasagerii să poată urca la bord, fără taxă suplimentară, cu un obiect personal care încape sub scaun și cu o piesă mică de bagaj de cabină, limitată la maximum 100 cm ca sumă a dimensiunilor și 7 kg.

Parlamentul argumentează această abordare prin nevoia de transparență și predictibilitate, astfel încât pasagerii să știe clar ce este inclus în tariful de bază și ce servicii sunt opționale. Deși tema bagajului de mână a mai fost discutată la nivel european, TRAN o transformă într-o obligație standardizată, menită să reducă fragmentarea creată de politicile comerciale diferite ale companiilor și de interpretările naționale divergente privind „bagajul rezonabil”.

În comunicatul Parlamentului se subliniază că bagajul gratuit propus este unul „mic”, cu parametri clari, ceea ce ar putea limita conflictele și litigiile la porțile de îmbarcare.

sinteza.org

Lasă un răspuns