Magistratul Roman Pascari se retrage din concursul pentru funcția de judecător la Curtea de Apel Centru

magistratul roman pascari ACTUAL

Judecătorul Roman Pascari, de la Judecătoria Chișinău, și-a retras candidatura din concursul pentru funcția de judecător la Curtea de Apel Centru, instanță la care este, în prezent, transferat temporar. Cererea de retragere a fost înaintată Comisiei de Evaluare a Judecătorilor, care a luat act de decizia sa.

Retragerea a intervenit în etapa audierii publice, după ce candidatul a fost informat cu privire la anumite aspecte de integritate ce urmau a fi discutate în cadrul audierii programate pentru 12 decembrie. Ca urmare, audierea nu va mai avea loc.

Comisia nu poate continua evaluarea în raport cu acest candidat, decât dacă Consiliul Superior al Magistraturii va respinge cererea de retragere din concurs.
Conform prevederilor Legii nr. 252/2013, care reglementează, printre altele, și procedura de evaluare a candidaților la funcția de judecător la Curțile de Apel, Comisia consemnează retragerea candidatului fără a emite decizii, hotărâri sau rapoarte suplimentare privind rezultatul evaluării. Singura consecință juridică a retragerii este imposibilitatea candidatului de a continua participarea la concurs. Legea nu prevede însă nicio interdicție privind participarea ulterioară la alte concursuri.

sinteza.org

Lasă un răspuns