Procuratura mun.Chișinău, Oficiul Ciocana a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată o cauză penală complexă ce vizează acțiunile unui bărbat cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni: omor intenționat, furturi săvârșite prin pătrundere în locuință, sustragerea și păstrarea ilegală a armelor și munițiilor, precum și tentativă de omor asupra unui reprezentant al autorității publice.
Ilegalitățile au început în luna decembrie 2024, atunci când învinuitul a pătruns în curtea gospodăriei unui bărbat din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi, unde, din mijlocul de transport parcat în garajul domiciliului, a sustras bani în lei moldovenești și valută străină în sumă totală de 80 720 lei.
La 15 aprilie 2025, pe timp de noapte, același inculpat, a pătruns în locuința unei femei din mun. Chișinău, unde, a efectuat o împușcătură în regiunea capului victimei, fapt ce i-a provocat decesul. Ulterior, a sustras din geanta ultimei mijloace bănești în sumă totală de 86 000 lei, cu care a părăsit locul comiterii infracțiunii.
Tot în aprilie, acesta a pătruns într-o altă gospodărie din Chișinău, de unde a furat mai multe bijuterii din aur și bani, cauzând un prejudiciu cuantificat la 117 432 lei. Acesta a furat și un pistol din safeul aflat în domiciliul victimei.
La mijlocul lunii mai 2025, dorind să scape de răspundere, în timp ce a fost prins în flagrant de un polițist în timpul comiterii unei noi infracțiuni, învinuitul a efectuat mai multe împușcături în direcția omului legii. Din fericire, polițistul a scăpat cu viață.
Învinuitul se află în arest preventiv. Acesta riscă până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.
Până la emiterea unei hotărâri definitive de condamnare, persoana în cauză se prezumă a fi nevinovată.








