Centrul Național Anticorupție, în cooperare cu Procuratura Anticorupție, informează despre decizia Curții de Apel Centru, care a admis apelul procurorului și a dispus casarea parțială a sentinței Judecătoriei Strășeni (sediul Central) din 30 decembrie 2024, în partea ce ține de individualizarea pedepsei aplicate unui bărbat condamnat pentru două capete de acuzare de trafic de influență (art. 326 alin. (2) lit. c), d) și art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal).
Instanța de apel a stabilit o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 3 ani, cu amendă de 150 000 de lei. Conform hotărârii, pedeapsa închisorii este suspendată parțial, persoana condamnată urmând să execute efectiv 1 an și 6 luni, iar restul fiind suspendat condiționat, pe un termen de probațiune de 3 ani. Durata pedepsei privative de libertate urmează a fi calculată din momentul reținerii persoanei. Totodată, Curtea de Apel a menținut sancțiunea aplicată de Judecătoria Strășeni pentru unul dintre capetele de acuzare – amenda de 150 000 de lei, ce urmează a fi executată separat de pedeapsa stabilită de instanța de apel. A fost menținută, de asemenea, decizia primei instanțe privind confiscarea echivalentului sumei de 18 000 de euro, menținerea sechestrului aplicat și păstrarea corpurilor delicte.
Potrivit probelor acumulate de CNA și PA, în perioada mai 2016 – ianuarie 2017, condamnatul ar fi pretins și primit 10 000 de euro de la o persoană, iar ulterior 8 000 de euro de la o altă persoană, promițând că va influența persoane publice din cadrul Întreprinderii Silvo-Cinegetice Strășeni și al Agenției „Moldsilva” pentru a facilita angajarea acestora în funcția de pădurar. Promisiunile nu s-au materializat întrucât funcția vizată era deja ocupată.
Decizia Curții de Apel este executorie, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.








