Fostul premier Vlad Filat critică dur modul în care actuala guvernare gestionează economia Republicii Moldova, afirmând că PAS a transformat „războiul din Ucraina” în justificare universală pentru propria incompetență. Într-o analiză amplă, Filat arată că, la trei ani de la declanșarea conflictului, Moldova este singura țară vecină Ucrainei care continuă să înregistreze scăderi economice, în timp ce toate celelalte state din regiune au revenit pe creștere.
În primul an de război, doar trei dintre vecinii Ucrainei au raportat scăderi ale PIB-ului:
- Republica Moldova
- Rusia
- Belarus
În timp ce Rusia și Belarus au fost lovite puternic de sancțiuni internaționale, Moldova – stat aflat în afara conflictului, fără infrastructură afectată și fără restricții economice severe – a înregistrat cea mai abruptă prăbușire.
Filat afirmă că declinul Moldovei nu poate fi atribuit războiului, ci „deciziilor hazardate și lipsei de viziune economică”, menționând achizițiile netransparente de gaze, contractele controversate și explozia prețurilor.
„Guvernarea nu a dus un război cu crizele, ci un război cu propriii cetățeni”, notează acesta, argumentând că efectele interne au fost mai dure decât cele din state direct implicate în conflict.
În timp ce toate statele din jurul Ucrainei se adaptează rapid la noul context geopolitic și revin pe creștere economică, Moldova rămâne singura care continuă stagnarea. Polonia – deși a preluat milioane de refugiați – revine puternic. România, Ungaria, Slovacia, Rusia și Belarus intră pe un trend pozitiv. Singura excepție: Republica Moldova.
În 2024, PIB-ul Moldovei este încă cu 3,4% mai mic decât în 2021, anul de referință pre-război. Nicio altă țară vecină Ucrainei nu se află în teritoriu negativ.
„Acesta nu mai este impactul războiului. Este un eșec sistemic de guvernare”, subliniază Filat.
Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, țări aflate efectiv în război reușesc să crească economic mai rapid decât Republica Moldova. Pentru 2025, FMI estimează o creștere dublă pentru Ucraina față de cea pentru Moldova.
În opinia economiștilor internaționali, Ucraina – cu milioane de refugiați, orașe bombardate și infrastructură devastată – demonstrează mai multă disciplină bugetară și capacitate de reformă decât Moldova aflată în pace.
După trei ani în care guvernarea a pus toate dificultățile economice pe seama conflictului din Ucraina, cifrele oficiale arată o cu totul altă realitate.
„Toate țările vecine Ucrainei au un lucru în comun: au războiul aproape. Dar mai au și ceva ce noi nu avem – nu sunt guvernate de PAS”, afirmă Filat.
Acesta consideră că singurul „factor diferențiator” care explică recesiunea Moldovei este incapacitatea guvernării de a gestiona crizele și de a promova o strategie economică eficientă.
Moldova rămâne, astfel, singura țară din regiune care, după trei ani de conflict la graniță, se află încă în scădere economică – un diagnostic pe care nici retorica politică, nici justificările constante nu-l mai pot acoperi.

