ANSA a participat la un eveniment dedicat perspectivelor globale privind soia nemodificată genetic

ansa a participat ACTUAL

O delegație din Republica Moldova, formată din reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), ministerului Mediului, și ai  oficiului Donau Soja din Moldova, a participat la o conferință internațională dedicată cooperării globale privind soia nemodificată genetic. 

Evenimentul a fost organizat de Donau Soja Organisation și Fundația ProTerra și  a reunit 88 de participanți din 21 de țări ale lumii, care au reprezentat diverse perspective din întreaga industrie globală nemodificată genetic.

Discuțiile au subliniat importanța cooperării internaționale, atât la nivel geografic, cât și între organizații, demonstrând rezistența și dinamismul continuu al sectorului non-OMG (organism modificat genetic.

Sesiunile conferinței au evidențiat aspecte-cheie pentru sector, inclusiv:

– tendințe și evoluții actuale pe piața globală a produselor fără OMG;

– inițiative de durabilitate și cele mai bune practici în cadrul lanțurilor de aprovizionare fără OMG-uri;

– oportunități și provocări pentru producători, comercianți și părțile interesate din industrie, cu privire la răspunsul față de evoluțiile pieței și ale reglementărilor în vigoare;

Conferința Non-GM Soy 2025 s-a desfășurat la data de 5 noiembrie, la Frankfurt, și a reafirmat angajamentul sectorului față de transparență, durabilitate și colaborare globală.

sinteza.org

Lasă un răspuns