Centrul Național Anticorupție (CNA) prezintă bilanțul săptămânal al activităților desfășurate în domeniile de combatere și prevenire a corupției, precum și pe recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.
În perioada de referință, CNA și procurorii au desfășurat percheziții în Chișinău și Strășeni într-un caz de abuz de serviciu în care este vizată Societatea pe Acțiuni „Edilitate”. Totodată, ofițerii anticorupție investighează sustragerea și tăinuirea documentelor unui proiect de infrastructură de peste 8 milioane de lei, în care este vizat fostul primar al unei localități din raionul Glodeni.
În ceea ce privește sentințele pronunțate, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o decizie irevocabilă într-o cauză penală, investigat de CNA, ce vizează acțiunile unui avocat, care a pretins și primit bani pentru a influența procurori și judecători, în vederea obținerii unor soluții favorabile în dosare penale. De asemenea, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat mai multe sentințe de condamnare în dosare investigate de CNA.
Astfel, un fost deputat a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare, iar instanța a dispus confiscarea a peste 206 milioane de lei în folosul statului. Un fost primar al comunei Băcioi a primit 8 ani de închisoare pentru corupere pasivă. Președinții Oficiilor Teritoriale Soroca și Cimișlia ale unui fost partid politic au fost condamnați la 5 ani de închisoare, fiind dispusă confiscarea a circa 12,7 milioane de lei. Un tânăr din raionul Făleşti, cercetat pentru trafic de influență la eliberarea unui permis de conducere, a fost condamnat la închisoare.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 1,8 milioane de lei. Totodată, sechestre aplicate anterior în valoare de circa 3,1 de lei au fost confirmate prin încheieri judecătorești. Agenția a emis 2 ordine de înghețare pe 2 conturi bancare în sumă de circa 5,6 milioane de lei.
În perioada de raport, ofițerii de urmărire penală ai CNA au pornit 9 dosare. La moment, 3 persoane se află în izolatorul CNA, iar 20 de persoane, vizate în dosarele Centrului, sunt deținute în instituțiile penitenciare, fiind arestate preventiv.
Pe domeniul prevenirii corupției, Direcția legislație a remis autorilor 7 de rapoarte de expertiză legislativă și 4 avize. Totodată, au fost eliberate 98 de caziere de integritate, realizate 3 analize operaționale, iar la linia națională anticorupție au fost recepționate 45 de apeluri. În cancelaria instituției au fost înregistrate 1733 de materiale.